...Doar ganduri...

Din tot ce a fost frumos a ramas doar goliciunea sufletelor noastre ,ecoul unor cuvinte care inca dor,dar zambind printre lacrimi  si numarand clipele fericirii petrecute cu tine am simtit ca durerea este mai mica....timpul trece grabit, parca dus de valuri... dar eu te voi tine de mana si-ti voi zambi mereu.
Daca vreodata  iti va fi dor de mine,aminteste-ti un singur lucru ...ceea ce ti-ai dorit....

...OARE STII?...

Oare stii cand ai plecat ,in urma ta ce ai lasat?
Cer cu stele,luna plina si ochii mei fara lumina?
Oare stii ca de-ai sa vii cerului i-as multumi?
 Ti-as prinde-n par sclipiri de stele
Pe buze ti-as asterne miere din flori de dor  si iasomii
Si te-as iubi ca-n prima zi?
Oare stii ca ochii mei de-atata plans imi sunt prea grei?
Ca sufletul mi-e 'nnegurat din ziua-n care ai plecat?
Oare stii cat ma ranesc tot incercand sa  bat mereu
In zidul sufletului tau?
Oare stii ca ai puterea
Cu-n gest s-alini toata durerea?
Oare stii cat ratacesc in nopti tarzii sa te gasesc?
Sa-ti mangai tamplele rotund,sa mi te-astern pe orice gand
Cu glasul tau sa ma-nvelesc si-apoi in vise sa plutesc?
Oare stii cat imi doresc o data sa te mai privesc ?
Incet sa te alint cu soapte  din zori pana tarziu in noapte
Si-apoi  fugind sub clar de luna  ,sa-mi spui usor cu glas de zana...
Iubire....prinde-ma de mana!
Oare stii din vina cui  ma simt femeia nimanui?
Oare stii?...

...LACRIMA DE ROUA....PULBERE DE STELE..

Mi-as fi dorit sa-mi  spui...ramai!
Sa-mi culegi lacrimile ,sa le transformi in pulbere de stele 
Si-apoi sa le arunci pe cerul sufletului tau ,sa-ti lumineze noptile
Dar ai tacut...si- am  obosit sa ratacesc intre cer si pamant...
Mi-am rastignit sufletul pe o adiere de vant
Si simt cum soarele imi topeste inima cu un dor de necuprins
Te strang cu tarie intre pleoape  si inca mai sper
Ca din amurgul iubirii mele,vei face un rasarit
 O lacrima de roua asezata pe gura ta fierbinte
Sa ma sorbi  si sa ma pierd in adancul sufletului tau...
Acolo, sa raman pentru totdeauna....

...CIOBURI DE SUFLET...

M-am asezat pe un colt de lume intre cer si pamantSi plang tacuta fara sa stii ce ai lasat in urma Doar, cioburi de sufletUn sulfet amortit, ce simte inca urma pasilor taiDar,intr-o zi  ,din lacrimi o sa imi fac aripi,sa zbor cat mai sus spre stele,fara sa te mai prind de manaIar cand craiasa noptii ,luna,va zambi frumos printre ele, Am sa o rog sa imi dea un licar de lumina din stralucirea eiSa -mi invelesc sufletul ,sperand ca va lumina din nouIl implor sa ma ierte ca nu i-am purtat de grija Si apoi sa ii promit ca nu il voi mai aseza in orice palma intinsaCa voi lasa in urma orice vorba care l-a durut,Orice speranta inselata, Orice vis frumos care a indraznit sa se stinga inainte de vreme,Orice urma de dor care s-a transformat in gol si tacere. O sa fie liniste ,iar pe cerul sufletului meu va fi din nou luminaO sa capete culorile curcubeului.

Soapte din inima mea...

 Trebuie sa coboram de la creier la inima...In inima sta viata si tocmai acolo trebuie sa cautam sa traim. Lucrul principal este sa stai cu mintea in inima in fata lui Dumnezeu. "Cu inteligenta ta vei cunoaste multe lucruri despre Dumnezeu dar cu inima ta vei ajunge la Dumnezeu" spune Teofan Zavoratul...Ne-am lasat instrainati treptat de intelepciunea inimii, am cultivat distante intre noi.

Ne grabim sa ajungem la birou, nu avem timp sa ne auzim.Cum ne mai calauzeste inima? Si cui ii pasa de ce spune inima? Cui ii pasa ce am facut cu ea?

Am pornit pasi grabiti spre drumul instrainarii de sine . Nu stim cum sa experimentam emotiile, prin subintelegere invatam sa le trecem sub tacere sa le opunem rezistenta , sa le judecam.

Cand am deschis ochii in fata frumusetii lumii inconjuratoare, am inceput sa uram linistea si sa ne integram in haos si confuzie, sa ducem vieti reci, indiferente, lipsite de emotii si satisfactii spirituale.

Am permis rautatilor si sentimentelor negative sa faca parte din eul nostru zilnic. Refuzam treptat sa auzim iubirea, sa vedem fericirea, sa simtim starea de bine, sa ne lasam toropiti de o ploaie de vara, sa ne entuziasmam de un copac in floare, sa ne strangem cu nebunie in brate, sa  privim cu placere un rasarit de soare, Si va intreb acum ce am facut cu inima? cu emotiile noastre, cu sentimentele?Cand ne-am imunizat de noi insine inchizandu-ne inimile?Mai vrea cineva sa le regaseasca?Mai cerde cineva ca daca inima nu e, nimic nu e? Sa raspundeti sincer de la inima la inima.....Cu capul poti castiga multe dar nu vei trai multe..Viata, dragostea cresc numai in inima.Putem sa ne folosim de inimi pentru a creea raiul pe pamant.

Valorezi atat cat valoreaza inima ta.

Adormirea Maicii Domnului

http://puterea-credintei.blogs​pot.com

cu bune si cu rele...

Viata ne ofera situatii inedite, surprize placute sau neplacute... ne pune sa intalnim oameni placuti, oameni care ne displac. Chiar si sentimentele noastre pot fi de iubire, ura, interes, indiferenta, uneori acestea chiar si fata de o singura persoana.
Mereu se vor gasi persoane care sa te raneasca, sa te dezamageasca, sa te deziluzioneze. Tu sa ramai pe drumul tau, fara sa te abati, sa ai mereu incredere in fortele proprii si in resursele personale. In momentul in care cineva ti-a tradat increderea sau te-a ranit intr-un fel sau altul, tu sa ai curajul sa privesti inainte, nu inapoi, sa ierti si sa mai dai o sansa.
Viata mereu va impleti aspecte pozitive cu negative, mereu va fi ca o cutie cu surprize, inima va fi mereu usor de ranit, iar mintea nu va reusi sa prevada toate acestea. Tu invata sa tii fruntea sus si sa nu renunti la speranta. Soarele nu va intarzia sa apara si pe strada ta si vei putea din nou fi cel plin de veselie. Asta dupa ce iti vei invata lectia, pentru ca viata e cea mai crunta profesoara, iti da testul si apoi te invata lectia.
Hai, deja ai renuntat? Viata are un singur sens... si acela e tot inainte !