Refugiu...

Vorbind de lectii stiti care mi se pare cea mai grea de invatat ? cea cand plangi in liniste atunci cand se lasa noaptea cu tacerea ei iar tu...tu fiind depasit de tot de ceea ce ai trecut prin  acea zi, si atunci te refugiezi in asternut tau si incepi sa suspini... te uiti pe geam , ridici privirea catre cer si vezi cum  stelele stralucesc si te intrebi pentru cine, pentru ca tu ti-ai pierdut de mult steaua norocoasa. Gandesti ca ai pierdut si notiunea timpului....de parca te-ar durea ceva... si poate chiar te doare inima, orgoliul, realitatea sau indiferenta cuiva....Dar  inocentul din tine inca asteapta pe cineva sau ceva sa te salveze si sa-ti spuna ca e doar un cosmar si ca te vei trezi curand. Stelele stralucesc in continuare, dar tu nu le vezi clar, le vezi printre lacrimi...
Te simti oarecum  protejat de tacerea care te inconjoara, nimeni nu iti va descoperi slabiciunea... iara doua zi, cand lumea isi va relua cursul, vei fi, aparent, acelasi. Si nu uita: doar aparent..! In interior vei fi schimbat, caci vei percepe altfel tot ce te inconjoara. Ai observat ca momentele intr-adevar grele le infrunti singur si nimeni nu te intreaba daca esti pregatit sau nu pentru a putea sa le infrunti.
Lacrimile inca iti inunda chipul, perna iar e umeda. Stelele se vad insa mai clar. Acum asculti... e liniste...este doar o lacrima rebela...